LIVRARE GRATUITĂ la comenzi peste 1000 lei  | La comanda sub 1000 lei - 25 lei taxa de transport  | Termen de livrare 6 - 10 zile

Cum alegem cea mai potrivită saltea pentru copii

Ce trebuie să știm atunci când alegem saltea pentru copii?

Patul copilului sau al bebelușului nostru este locul în care acesta își petrece o mare parte din zi, de aceea trebuie să acordăm o mare atenție la alegerea acestuia. E bine să avem în vedere și faptul că, copilul adeseori folosește pătuțul până la vârsta de 4 ani.

Aceasta este și perioada în care organismul său urmează să se dezvolte și părinții au sarcina dificilă de a alege cea mai potrivită și confortabilă saltea pentru ca micuțul să aibă un somn bun și un pat confortabil, care va duce la buna dezvoltare a coloanei vertebrale.

Cum alegem cea mai potrivită saltea pentru copii?

Salteaua este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului, iar specialiștii recomandă ca salteaua pentru copii să fie mai fermă, să aibă exact dimensiunea patutului, pentru că în caz contrar poate exista riscul de cădere al copilului și chiar de sufocare.

De asemenea, ar trebui să acordați atenție deosebită la alegerea saltelei în cazul în care copilul dumneavoastră suferă de vreo alergie. Saltelele potrivite copiilor cu simptome alergice sunt cele ce conțin straturi aerisibile și care se ventilează constant, iar husele se pot desface și spăla.

Sfaturi pentru alegerea saltelei pentru copii:

  1. Salteaua trebuie să fie nouă. Nu folosiți niciodată o saltea utilizată, chiar dacă a aparținut copilului tău mai mare sau este împrumutată de la un prieten sau rudă. Folosirea saltelei utilizate prezintă un risc serios pentru sănătatea copilului dumneavoastră, iar studiile efectuate de către oamenii de știință spun că saltelele uzate pot fi chiar responsabile pentru apariția sindromului morții subite (SIDS). 
  2. Pe piață sunt disponibile saltele de la diverși producători. Acordați încredere companiilor cu o bună reputație în acest domeniu. Producătorii specializați de saltele știu cel mai bine care sunt nevoile specifice pentru fiecare vârstă. Astfel vei fi sigur, că micuțul tău va primi cele mai bune condiții de dormit, igienă și confort în timpul somnului.
  3. Salteaua pentru copii trebuie să ofere confort, să se adapteze trupului și să urmeze curbele naturale ale coloanei vertebrale și ale întregului corp.
  4. Totodată, salteaua pentru copii e nevoie să ofere un suport bun pentru coloana vertebrală, care este în dezvoltare, asigurând copilului un somn de calitate, dar oferindu-i și o senzație de îmbrățișare, pentru relaxare maximă și calm.
  5. Deosebit de important atunci cand alegi o saltea pentru copilul tău este materialul din care este confecționată aceasta. Trebuie să fie fabricată din materiale naturale, deoarece pielea bebelușului este extrem de sensibilă. Evită materialele care nu permit ventilarea corespunzătoare.Stratul superior al saltelei trebuie tratat împotriva reacțiilor alergice, pentru a preveni apariția acarienilor sau a altor microorganisme, care pot provoca alergii și afecțiuni respiratorii.

  6. Asigurați-vă că salteaua este de dimensiunea potrivită patului. Salteaua ar trebui să se potrivească perfect pe pătuț, chiar dacă asta înseamnă un schimb mai dificil al cearșafurilor. Dacă între saltea și pătuț există un spațiu gol, chiar și de două degete, aceasta poate fi un pericol pentru copil.

Comentarii

Articole similare

Ce saltea sa alegem?
Ce saltea sa alegem?
Cum sa alegem salteaua ? Un somn bun ,este esențial pentru a te trezi fericit, împrospătat, odihnit și mai ales sănătos. Dar cumpărarea unei saltele fără a face cercetările necesare ,poate duce la...